LA MUSCA E LU MELI - DI CASIMIRO BELLONE
Con l'approssimarsi della festa degli innamorati, mi fa piacere rinnovare la mia dichiarazione d'amore alla ragazzina che poi ho portato all'altare e che ancora mi sopporta.
Mi dissi un vecchiu
quann’era un picciutteddu,
la musca runza sempri ‘ntornu a lu meli,
nun lu capivi ma sempri ci pinsava,
vulia tantu sapiri chi significava.
Passaru l’anni e iu mi fici granni,
ma di paroli nun mi putia scurdari,
guardavu ‘ntunnu pi putiri capiri,
du vicchiareddu chi mi vuleva diri?
Poi un ghjiornu iu ‘ncuntravi a tia
e d’impruvvisu canciò la vita mia,
circava sempri ra sira a la matina,
na scusa un moru p’aviriti vicina.
A notti passiava sutta o to barcuni
e passiannu taliava u finustruni,
pi mia era unfernu si nun ti viria,
e mi dannava accussì l’anima mia.
Finalmente un bellu jiornnu mi parrasti,
sbucciò l’amuri, di mia ti ’nnammurasti
e quannu finalmente mi vasasti
u sapuri du meli ‘nta vucca mi lassasti.
Mi ricurdavi allura u vicchiareddu,
capivi chiddu chi mi vuleva diri,
tu si lu meli duci e ‘ncilippatu,
e iu lu muscuni chi runza ‘nnammuratu.
Casimiro Bellone